Incidentul s-a petrecut duminică, iar tânărul a fost căutat timp de două zile, ascunzându-se în casa unui prieten din capitală. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, fiul lui Ilie Dumitrescu conducea pe Bulevardul Mircea Eliade când a fost implicat într-un impact cu o altă mașină condusă de o tânără, care circula dinspre Bulevardul Primăverii. 

Citește și: VIDEO Vara din septembrie ia o pauză. Furtuna Zack aduce ploi, vijelii și temperaturi scăzute în România

Detalii despre accident și urmările acestuia

 Din perspectiva regulilor de circulație, vinovăția aparține șoferului care nu a acordat prioritate de trecere, adică ocupanta autoturismului negru. Accidentul a fost unul cu pagube materiale, iar martorii au declarat că tânărul conducea cu viteză mare, însă nu a fost responsabil pentru producerea coliziunii.

Cu toate acestea, fiul lui Ilie Dumitrescu a fugit de la locul accidentului și a stat ascuns două zile, fapt care ridică suspiciuni. Specialiștii consideră că fuga sa ar putea fi explicată prin teama de a nu fi testat cu aparatul etilotest sau drugtest.

Surse apropiate anchetei au declarat că tânărul a fost testat pozitiv la un drugtest, chiar și după două zile de la incident.

În urma impactului, șoferița din cealaltă mașină a rămas prinsă între fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Aceasta a fost transportată la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale.