Aproape 2 milioane de euro au fost descoperiți în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul fostului preot Cristian Pomohaci, care se confruntă cu acuzații grave de viol asupra a trei minori.

Aproape 2 milioane de euro găsiți în casa lui Pomohaci

Surse din anchetă confirmă că trei minori au fost victimele fostului preot, iar faptele nu sunt vechi, ci recente. Un martor-cheie în acest caz este Silviu, un cioban care a stat în apropierea lui Pomohaci și care a relatat cu lux de amănunte comportamentul abuziv al acestuia.

Potrivit mărturiei sale, fostul preot făcea avansuri sexuale copiilor, inclusiv gesturi de natură explicită, cum ar fi săruturi și atingeri nepermise, chiar în prezența altor persoane.

Silviu a povestit cum Pomohaci îi spunea copiilor complimente false și îi atrăgea în capcane, iar abuzurile s-au petrecut inclusiv în bucătărie, unde fostul preot lua copiii în brațe și îi săruta în mod nepotrivit. Aceste fapte au fost repetate pe o perioadă îndelungată, ceea ce agravează gravitatea situației.

Citește și: VIDEO Cristian Pomohaci, din nou în centrul unui scandal uriaș: Acuzat de viol și abuz sexual asupra minorilor

Pe lângă acuzațiile de viol, anchetatorii au găsit în casa lui Pomohaci sume uriașe de bani cash, care ar fi fost suficiente pentru a-i asigura un trai confortabil pe două vieți. Pentru numărarea banilor, polițiștii au fost nevoiți să aducă o mașină specială.

Mai mult, fostul preot este suspectat și de înșelăciune. Într-o mănăstire falsă pe care o conducea, Pomohaci ar fi adus mai multe măicuțe pe care le-ar fi păcălit să-și cedeze drepturile de proprietate asupra unor apartamente și case, obținând astfel bunuri imobiliare și sume importante de bani.

Citește și: VIDEO Fostul preot Cristian Pomohaci acuzat că ține slujbe ilegale într-o „mănăstire” neautorizată

Citește și: VIDEO Fostul preot Cristian Pomohaci acuzat că ține slujbe ilegale într-o „mănăstire” neautorizată

După percheziții, Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În fața anchetatorilor, fostul preot a negat toate acuzațiile, susținând că este vorba despre o înscenare, așa cum s-a întâmplat și în cazurile anterioare în care a fost cercetat.