Deși în calendar este aproape vară, temperaturile sunt cu cel puțin zece grade mai scăzute față de cum ar fi normal. Ca să nu tremure în case, românii au fost deja nevoiți să dea din nou drumul la centrale, lucru fără precedent pentru luna mai. Astfel, vremea rece va face ca facturile pe luna aceasta să sară în aer.

Deși în calendar este aproape vară, temperaturile sunt cu cel puțin zece grade mai scăzute față de cum ar fi normal.

Ca să nu tremure în case, românii au fost deja nevoiți să dea din nou drumul la centrale, lucru fără precedent pentru luna mai. Astfel, vremea rece va face ca facturile pe luna aceasta să sară în aer. Când credea că poate lăsa centrala termică să se odihnească. aurel s a văzut nevoit zilele acestea să dea drumul la căldură ca să nu înghețe de frig în propria locuință niciodată în luna mai n am pornit n centrala niciodată după întâi mai de obicei centrala era trecută pe modul de vară acuma încă e pe modul
de iarnă lăsată undeva la douăzeci și două de grade nu știu seara este foarte frig adică pentru mine ca adult aș rezista dar pentru un copil nu pot să l forțez cum frigul va mai persista un timp se așteaptă ca la final de lună factura să fie chiar și de cinci ori mai mare bănuiesc că o să vină undeva la trei sute de ron trei sute cincizeci de ron sigur să mi vină în condițiile în care n ar fi trebuit să în condițiile care îmi venea undeva la luna mai anul trecut
mi a venit undeva la șapte și cinci de luni în această perioadă în țară vor fi cel mult douăzeci de grade iar în unele regiuni mercurul din termometre va scădea până la două grade celsius nu mi amintesc să fie în luna mai ăă rece l ăsta da a fost aprilie dar mai nu și acum are factura vă dați seama că explodează iar voiam să vă întrebăm dacă e frig zilele astea în casă nu nu e e ge e ger nu că e frig totuși mulții sunt nevoiți să îndure frigul în case
fiindcă nu își permit să plătească facturile centrală da o am dana nu i am mai dat demo că știți cum e la și la pensie așa de mare o mie opt sute treizeci și patru la sută din gospodării care plătesc mai mult de zece la sută din venitul pe care îl au pentru ăă pentru energie și putem merge până către cincizeci la sută din cetățeni care au dificultăți la plata de energie iar de la anul traiul va deveni și mai greu pentru români este penultima lună în care românii vor mai primi
facturi la energie cu preț plafonat de la întâi iulie specialiștii estimează că populația va scoate din buzunare sume chiar și de două ori mai mari pentru a și achita cheltuielile la gaze naturale și energie electrică românii care își plătesc greu facturile nu vor beneficia luna aceasta nici de ajutoarele de pe cardurile de energie schema de ajutor este valabilă doar până în luna martie