Primăria Giurgiu se confruntă cu o criză financiară fără precedent, fiind prima administrație locală din România aflată la un pas de faliment. Datoriile uriașe și eșecurile în gestionarea proiectelor pe fonduri europene au dus la blocarea conturilor municipalității de către ANAF, care amenință acum cu sechestrul inclusiv pe clădirea sediului primăriei.
Cu o populație de puțin peste 50.000 de locuitori, Giurgiu, oraș situat pe malul Dunării, se află într-o situație critică din cauza unor datorii de aproximativ 27 de milioane de lei. Acestea au apărut în urma neplății cofinanțării din partea bugetului local pentru lucrări neeligibile pe fonduri europene. În plus, modificările legislative și creșterea tarifelor după perioada pandemică au complicat și mai mult situația financiară a orașului.
Locuitorii resimt deja efectele acestei crize: investițiile în infrastructură sunt blocate, iar starea drumurilor este deplorabilă. Un localnic a declarat că nu poate trece nici măcar cu căruciorul de copii pe unele străzi, care se degradează rapid și pun în pericol siguranța cetățenilor.
În pragul falimentului, Giurgiu organizează un bâlci care va dura 7 zile
În ciuda problemelor financiare grave, primăria a sprijinit organizarea unui bâlci care va dura șapte zile, cu scopul de a aduce un moment de bucurie și distracție pentru locuitori.
Evenimentul va include artiști cunoscuți precum Andrei Bănuță și Jador, precum și diverse atracții pentru copii și adulți.Totuși, situația rămâne gravă: primăria nu a cheltuit niciun leu în ultimii cinci ani, iar fără un ajutor financiar din partea guvernului, singura soluție pentru supraviețuirea administrației locale ar fi vânzarea bunurilor în valoare de 27 de milioane de lei, inclusiv sediul primăriei.