Cadrele medicale au intrat în grevă de avertisment, nemulțumite de modificările aduse noii legi a salarizării, și avertizează că următorul pas ar putea fi o grevă generală, cu suspendarea activității medicale pe termen nedeterminat.
Noua lege a salarizării scoate medicii în stradă
În dimineața de luni, 20 iulie, între orele 9:00 și 11:00, sute de cadre medicale din peste 500 de spitale din toată țara au ieșit în fața unităților sanitare pentru a-și exprima nemulțumirea.
Pacienții prezenți au fost martori ai situației tensionate. Nicușor, un pacient venit tocmai de la Giurgiu la București pentru o operație de hernie, a declarat surprins: „Nu mă așteptam, am văzut la televizor, am zis că nu o să fie așa, dar am văzut cu ochii.”
Sindicaliștii din sănătate critică noua lege a salarizării, modificată săptămâna trecută, care ar diminua sporurile și ar reduce semnificativ veniturile personalului medical.
Un asistent medical a precizat că sporurile pentru condiții grele, gărzile și zilele libere ar putea fi reduse cu sume între 500 și 1.500
de lei, afectând grav veniturile personalului.Potrivit sindicatului Sanitas, un medic primar de la ATI sau UPU cu vechime de peste 20 de ani ar putea pierde peste 2.100 de lei lunar, iar un asistent medical ar urma să primească cu peste 600 de lei mai puțin. Sindicaliștii subliniază că, în acest context, cei mai afectați sunt pacienții, care au nevoie de asistență medicală continuă. Ei cer deblocarea posturilor vacante și recunoașterea și remunerarea corespunzătoare a sporurilor pentru gărzile din weekend și sărbători legale.
Propunerile lor vor fi trimise partidelor politice, iar negocierile cu autoritățile sunt așteptate în perioada următoare. Dacă nu se ajunge la un acord, Sanitas anunță o grevă generală începând cu 28 iulie, când activitatea medicală va fi suspendată pe termen nedeterminat.