Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de președintele Klaus Iohannis. Trupul neînsuflețit a fost incinerat miercuri, doar cu apropiații legendei aproape. Familia și-a luat rămas bun de la cel care a fost cunoscut drept „eroul de la Sevilla”.
Citește și: VIDEO Lacrimi și omagii. Helmut Duckadam a fost condus pe ultimul drum
Coechipieri, admiratorii, prieteni, dar și foști de rivali au venit la Arena Națională, pentru a își lua adio de la „legenda de la Sevilla”, iar galeria campioanei FCSB a prins torțe și a transmis un mesaj pentru eternitate într-un moment emoționant.
Peluza Nord, Peluza Sud și Peluza Cătălin Hîldan au lăsat rivalitatea de-o parte și s au reunit într-o singură voce în acele clipe triste. Copleșit de emoții după pierderea suferită, Marius Lăcătuș nu s-a putut abține să nu plângă la căpătâiul fostului coleg și și-a găsit cu greu cuvintele în fața
Un ultim omagiu i-au adus pe rând și alte personalități din lumea fotbalului. În timp ce Alexandra, soția lui Duckadam a fost consolată de apropiați și prieteni. Devastată de durere, cea care l-a iubit necontenit mai bine de 17 ani, a spus că va face totul pentru ca numele lui Duckadam să dăinuie.
Cariera lui Helmut Duckadam, întipărită în istoria României
Helmut Duckadam a murit luni, 2 decembrie, la vârsta de doar 65 de ani, iar conform soției sale, ar fi făcut cinci stopuri cardiace. Ultimul i-a fost fatal. Miercuri, soția lui Duckadam i-a îndeplinit și ultima dorință a „eroului de la Sevilla”.
Doar în prezența familiei și apropiaților, trupul neînsuflețit al fostului mare portar a fost incinerat.