Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de președintele Klaus Iohannis. Trupul neînsuflețit a fost incinerat miercuri, doar cu apropiații legendei aproape. Familia și-a luat rămas bun de la cel care a fost cunoscut drept „eroul de la Sevilla”.
Citește și: VIDEO Lacrimi și omagii. Helmut Duckadam a fost condus pe ultimul drum
Coechipieri, admiratorii, prieteni, dar și foști de rivali au venit la Arena Națională, pentru a își lua adio de la „legenda de la Sevilla”, iar galeria campioanei FCSB a prins torțe și a transmis un mesaj pentru eternitate într-un moment emoționant.
Peluza Nord, Peluza Sud și Peluza Cătălin Hîldan au lăsat rivalitatea de-o parte și s au reunit într-o singură voce în acele clipe triste. Copleșit de emoții după pierderea suferită, Marius Lăcătuș nu s-a putut abține să nu plângă la căpătâiul fostului coleg și și-a găsit cu greu cuvintele în fața
Un ultim omagiu i-au adus pe rând și alte personalități din lumea fotbalului. În timp ce Alexandra, soția lui Duckadam a fost consolată de apropiați și prieteni. Devastată de durere, cea care l-a iubit necontenit mai bine de 17 ani, a spus că va face totul pentru ca numele lui Duckadam să dăinuie.
Cariera lui Helmut Duckadam, întipărită în istoria României
Helmut Duckadam a murit luni, 2 decembrie, la vârsta de doar 65 de ani, iar conform soției sale, ar fi făcut cinci stopuri cardiace.
Doar în prezența familiei și apropiaților, trupul neînsuflețit al fostului mare portar a fost incinerat. În semn de omagiu pentru cariera sa excepțională, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret de decorare post-mortem. Helmut Duckadam a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, ca recunoaștere pentru aportul său extraordinar la promovarea fotbalului românesc pe scena internațională. Legendarul portar al echipei Steaua București rămâne în istoria fotbalului mondial după ce a apărat patru penaltiuri consecutive, performanță pentru care a intrat în Cartea Recordurilor.