Incidentul a declanșat planul roșu de intervenție, iar intervenția rapidă a personalului medical a fost esențială pentru salvarea vieților. Fumul dens și toxic a invadat rapid clădirea, fiind generat, cel mai probabil, de un incendiu pornit dintr-o cameră tehnică unde se aflau echipamente electrice. Flăcările au fost stinse, însă fumul s-a răspândit prin sistemul de ventilație, afectând secțiile superioare ale maternității.

Citește și: Cine a fost „Prințul Adormit” al Arabiei Saudite? A murit dupa 20 de ani petrecuți în comă

Mamele care abia născuseră au fost evacuate cu nou-născuții în brațe, în timp ce asistentele și medicii au scos în curtea spitalului incubatoarele cu bebelușii prematuri și paturile de terapie intensivă cu paciente conectate la aparate. Gravidele aflate în travaliu au fost transportate de urgență la alte spitale cu ambulanțe.

Una dintre mame povestește cum a fost nevoită să-și ia copilul în brațe și să iasă prin fum și zgomotul sirenelor: „Aveați fetița în salon? Da.

În brațe? O alăptam, da. Când am ieșit și am văzut fum, nu m-am mai gândit la nimic.”
O altă asistentă a fost intoxicată cu fum în timpul evacuării, dar a primit îngrijiri medicale și se află în stare bună.

Care a fost cauza incendiului 

Potrivit declarațiilor oficiale, incendiul ar fi fost cauzat de o supra-solicitare a sistemului electric, însă ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate motivul izbucnirii focului.

Camera tehnică unde a pornit incendiul este autorizată și supusă mentenanței periodice.

Directorii maternității au subliniat că sistemele de siguranță și evacuare au funcționat corespunzător, permițând o intervenție rapidă și eficientă, chiar și în condițiile dificile generate de fumul toxic. „Am demonstrat că putem să facem față unei situații reale, chiar și să evacuăm incubatoarele pe scări”, a declarat un reprezentant al spitalului.

În total, peste 270 de persoane au fost evacuate, iar rudele pacienților au fost în stare de disperare, strigând la porțile spitalului. Gravidele au fost întinse pe paturi în curtea spitalului, la umbra copacilor, pentru a primi îngrijiri medicale în siguranță.