Mulți dintre cei aflați în vacanță în regiuni precum Dubai, Israel, India sau Qatar se confruntă cu dificultăți majore pentru a reveni în siguranță în România, în condițiile în care zborurile comerciale au fost anulate sau limitate.
Întoarcerea acasă, un chin pentru mii de români blocați în zone de conflict
Din Dubai, au început să decoleze timid câteva aeronave comerciale, însă locurile puse la dispoziție prin consulat sunt limitate.
Alex Bodi și Bogdan de la Ploiești se numără printre cei 250 de români care au revenit cu primele două aeronave FlyDubai plecate din Dubai spre aeroportul Otopeni.
Mulți români au trăit momente de teamă și incertitudine. Unii au stat în subsoluri pentru a se adăposti de rachete, iar alții au fost martorii unor incidente precum căderea unei rămășițe de dronă în apropiere.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, aflat în Dubai cu familia, a descris vacanța transformată într-o aventură nedorită, cu bombardamente la distanțe relativ mici și nopți petrecute în adăposturi improvizate.În Israel, repatrierea a fost organizată cu ajutorul unei aeronave Tarom, iar statul român a oferit reduceri semnificative la costul biletelor, de la peste 1.000
de euro la sume între 230 și 440 de euro. Totuși, drumul a fost departe de a fi ușor: după ce au trecut granița în Egipt, românii au fost supuși unor controale excesive și condițiilor improprii din aeroporturi.Citește și: Conflictul din Orientul Mijlociu se extinde: Iranul a atacat cu drone și rachete Azerbaidjanul
Românii blocați în alte țări îndepărtate, precum India, au fost nevoiți să găsească rute ocolitoare pentru a reveni acasă.
Peste 3.000 de români au cerut sprijin pentru a se întoarce acasă în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Până în prezent, 490 de cetățeni au fost repatriați din Israel și Palestina.
În ceea ce privește Dubaiul, autoritățile poartă discuții pentru organizarea a cinci zboruri care ar putea aduce în țară aproximativ 1.000 de români prin aeroportul din Muscat. De asemenea, elevii blocați în Emirate sunt așteptați să ajungă în țară în cursul nopții.