Marinarii au fost martorii acestei invazii neașteptate, iar specialiștii trag un semnal de alarmă asupra cauzelor și implicațiilor acestui fenomen.
Acestea apar în număr tot mai mare spre sfârșitul sezonului estival, când își pierd capacitatea de a se fixa și sunt aduse de curenți în anumite zone, cum este și portul Constanța. Finalul verii marchează astfel și încheierea ciclului de viață al acestor organisme marine.
Biologii precizează că, deși numărul meduzelor a crescut semnificativ, acestea nu sunt periculoase pentru oameni. Totuși, prezența lor în zone precum plasele pescarilor poate afecta activitățile economice locale. Fenomenul nu este specific doar Mării Negre, ci este întâlnit și în alte regiuni marine și oceane.
Două cauze principale sunt invocate pentru această creștere a populației de meduze: creșterea temperaturii apei și pescuitul excesiv. Temperatura ridicată favorizează dezvoltarea meduzelor, iar reducerea numărului de pești care le consumă în stadiile incipiente contribuie la proliferarea lor.