Aceste înregistrări arată doi dintre hoții care au pătruns în galeria Apollon, în plină zi, pe 19 octombrie, și au reușit să sustragă bijuterii de o valoare impresionantă.
Citește și: VIDEO Iarnă severă în România. Temperaturi record, viscol și probleme pe autostrăzi
În imagini, unul dintre infractori poartă o cagulă neagră și o vestă galbenă, fiind înarmat inițial cu un polizor, pe care îl abandonează rapid pentru a sparge cu pumnii geamul vitrinei ce adăpostea bijuteriile.
Prejudiciul estimat al jafului este de 88 de milioane de euro, iar în total au fost furate opt bijuterii ale coroanei franceze.
Ancheta a fost facilitată de găsirea unor probe ADN la fața locului, iar patru suspecți au fost deja acuzați de furt. În urma acestui incident șocant, conducerea Muzeului Louvre a anunțat un plan amplu de investiții în securitate, în valoare de 80 de milioane de euro, pentru a preveni astfel de incidente pe viitor.
Jaful de la Louvre a uimit o lume întreagă, subliniind vulnerabilitățile chiar și în cele mai prestigioase instituții culturale și ridicând semne de întrebare asupra măsurilor de protecție existente.