Apa a scăzut la doar 30% din capacitatea maximă, iar autoritățile anunță că lacul va fi golit complet până la sfârșitul lunii februarie a anului viitor. Golirea lacului este o măsură necesară pentru efectuarea unor lucrări de retehnologizare și reparații la barajul Vidraru, care nu au mai fost realizate de peste jumătate de secol.
Citește și: Statele Unite reduc parțial prezența militară în România. Ce spun autoritățile despre securitatea națională?
Echipamentele hidromecanice, vechi de aproape 60 de ani, trebuie înlocuite pentru a asigura siguranța localnicilor și a bunurilor din zonă. Investiția estimată pentru aceste lucrări este de aproape 200 de milioane de euro, iar apa va fi readusă la nivelul normal cel mai probabil în 2027, în funcție de condițiile meteorologice.
Pentru a preveni riscul de inundații în localitățile din apropiere, autoritățile au efectuat teste de deversare a apei.
Cu toate acestea, au fost semnalate neconcordanțe între datele furnizate de Hidroelectrica și cele de la Apele Române, ceea ce a generat îngrijorări la nivelul Prefecturii.
„Atunci când vorbim de siguranța oamenilor și de bunurile lor, nu putem să avem astfel de bâlbăieli”, au transmis reprezentanții autorităților.Golirea lacului a schimbat complet peisajul, iar mulți turiști sunt dezamăgiți de ceea ce găsesc acum. „Noi venim și vara și iarna. Era frumos când era plin. Te mai plimbai și tu cu barca”, spune un vizitator. Alții remarcă diferențele majore față de cum arăta lacul înainte: „Un peisaj mult mai urât față de cum era până acum.
 
    
       
    
       
    
       
    
       
                       
    
       
    
       
    
      