Marina Almășan și fostul iubit, Georgică Cornu, au ajuns miercuri din nou în instanță, de data aceasta pentru prelungirea ordinului de protecție emis pe numele omului de afaceri. În plină ploaie de acuzații au ieșit însă la iveală și alte lucruri pe care cei doi le mai au de împărțit.

„De vreme ce mă aflu aici înseamnă că sunt motive întemeiate, pentru că vă spun sincer nu-mi face nicio plăcere să fac parte din acest circ”, a declarta Marina Almășan.

Citește și: VIDEO Marina Almășan câștigă bătălia în instanță. Afaceristul va trebui să poarte în continuare brățara electronică

Pentru întâlnirea cu agresorul, așa cum îl numește Marina Almășan pe fostul iubit, vedeta s-a pregătit psihic încă de dimineață, când și-a postat trăirile pe pagina de socializare. A fost nevoită să își ia inima în dinți și se dea din nou cu ochii de cel alături de care a trăit 12 ani, Georgică Cornu, bărbatul de care Marina Almășan spune acum că se teme

teribil.

„Eu am foarte multe încă de făcut pe lumea asta, lucruri frumoase și vreau să am liniștea pentru a le face și nu sentimentul că atunci când ies din ușă trebuie să mă uit în stânga și în dreapta, să nu uit să mi pun dispozitivul de protecție la încărcat, ca să fiu sigură că cineva mă apără”, a mai spus acesta. În luna august a acestui an, judecătorii au decis că omul de afaceri să poarte o brățară de supraveghere la picior, ca să nu se mai poată apropia de fosta lui parteneră.

„Eu, în general, nu mă simt deloc bine în ipostază asta. Deci spuneam și în instanță că eu... A început să îmi sune pentru că se apropie(...) Îmi arată distanța, dar nu pentru mine este, ci este conectat la secția de poliție și teoretic vine un echipaj, dar acum ei știu motivul pentru care sună”, a mai spus Marina Almășan.

Marina Almășan a câștigat un nou ordin de protecție împotriva fostului soț  [Sursa: Captură NEWSTIME]

Georgică Cornu a încălcat ordinul de protecție: „Am avut o stare de disperare”

Se pare că brățara de la picior nu i-a încătușat însă domnului Cornu și dorul de fosta iubită. „A recunoscut că a contactat o și că a încălcat ordinul de protecție. Vă aduc la cunoștință și faptul că are calitatea de suspect”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

„Am recunoscut că am dat nou două mail-uri. Am avut o stare de disperare și de singurătate la decesul fratelui meu. I-am scris că țin la ea și că totuși aș vrea să ne împăcăm”, a declarat Georgică Cornu.

Omul de afaceri susține că adevărata bătălie dintre ei nu se de pe câțiva trandafiri și nici pe mailuri sau mesaje de amor, ci pe bani.

„Marina Almășan are niște datorii imense la mine și ea fuge de asta, vreo 250.000 de euro. Am văzut acuma pe internet un podcast, unde zice că ea l-a iubit pe Socaciu și când a fost cu mine. Păi, atunci n-ai fost o hoață, șmecheră? Cum ai luat bani de la mine așa, ți-am luat apartamentul. Am mesaje de la ea unde zice că cu banii ăia am cumpărat-o pe ea”, a mai spus afaceristul.

„Ascultând ceea ce a vorbit domnul Cornu mi s-a confirmat odată în plus că am luat cea mai bună decizie a vieții mele, că am reușit în sfârșit să pun capăt unei relații toxice”, a mai adăugat Marina Almășan.

Marina Almășan a obținut în instanță un nou ordin de protecție împotriva fostului iubit. Judecătorii au decis că acesta nu se mai poate apropia de vedetă pentru următoarele 8 luni de zile.