De această dată, un virus vechi, dar prea puțin cercetat, umple spitalele din China. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale gripei și coronavirusului, însă, în unele situații, poate duce la complicații grave. În Europa, dacă până astăzi se știa doar de Marea Britanie, acum aflăm că virusul a fost depistat și la granița țării noastre, în Ungaria.

Așa arată aproape toate spitalele din nordul Chinei în ultima perioadă. Coridoarele sunt pline cu pacienți care așteaptă să fie văzuți de medici. Aceștia se confruntă cu un focar de metapneumovirus sau, mai simplu, HMPV, o infecție respiratorie.

Citește și: VIDEO O româncă a fost înjunghiată în parcarea magazinului. Scenele au avut loc sub ochii clienților

Simptomele sunt asemănătoare gripei, dar și celor ale coronavirusului. HMPV se transmite pe cale aeriană, adică prin strănut și tuse.

Virusul nu cauzează, în mod normal, o simptomatologie severă și nu reprezintă, la acest moment, un pericol major pentru omenire.