Micii producători din Vama Buzăului, județul Brașov, au gândit o afacere care funcționează ca un mall mai mic. Vizitatorii care ajung în sat au posibilitatea să mănânce la punctele gastronomice din zonă, dar și să cumpere produsele locale ale fermierilor. Producătorii s-au reunit într-o asociație, iar acum preparatele tradiționale sunt comercializate sub un singur brand.
Momentan, fermierii pot vinde doar brânzeturi și lactate. Ca să poată comercializa și produse din carne este nevoie de un abator autorizat, proiect care ar putea deveni în realitate în următorii ani.