Tânărul nu a dorit să facă nicio declarație în fața procurorilor, iar în prezent este cercetat pentru trei infracțiuni: conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală.

Minorul băut la volan, arestat preventiv

În urma testelor de sânge, există suspiciuni că minorul ar fi fost și sub influența drogurilor, după ce drag testul a ieșit pozitiv la cocaină. Dacă această ipoteză va fi confirmată, dosarul va fi completat cu o nouă infracțiune, ceea ce îl poate expune pe adolescent la o pedeapsă cu închisoarea.

Accidentul a avut drept consecință rănirea a patru persoane, printre care un bărbat de 59 de ani care a fost externat în aceeași zi. Tatăl și mama minorului, care sunt separați și plecați din țară, au venit la parchet după incident, însă adolescentul a refuzat în continuare să ofere detalii despre cele întâmplate.

Citește și: VIDEO Minorul din București, băut și pozitiv la droguri, a provocat un accident grav cu un bolid de lux: 5 mașini lovite și 4 victime

Psihologii atrag atenția că astfel de situații grave nu apar brusc, ci sunt precedate de semnale de alarmă care deseori sunt ignorate sau ascunse de părinți. Sorin Ene, cunoscut pilot de drift din România, subliniază că mediul online joacă un rol important în creșterea fenomenului de teribilism în rândul tinerilor. „Vedem acest fenomen de teribilism care a luat amploare în mediul online, care incită și constituie un exemplu pentru foarte mulți tineri de a face lucruri inedite de dragul expunerii sau vizibilității,” explică Ene.

Citește și: VIDEO Un incident șocant a avut loc recent într-un parc din Galați, unde un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat în repetate rânduri de un minor de 15 ani

Acest caz ridică semne de întrebare privind supravegherea și educația tinerilor în fața tentațiilor din mediul digital, dar și asupra responsabilității părinților în a observa și interveni la primele semne de risc. Ancheta continuă, iar autoritățile așteaptă rezultatele finale ale analizelor toxicologice pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele accidentului.