Mircea Lucescu a acceptat funcția, după mai multe zile de negocieri avute cu federația. Tehnicianul în vârstă de 79 de ani a mai pregătit naționala în 58 de partide între 1981 și 1986, iar în întreaga carieră de antrenor are 35 de trofee. Va fi prezentat oficial mâine într-o conferință de presă la Casa Fotbalului, iar primul meci oficial al tricolorilor cu Mircea Lucescu pe bancă va fi peste o lună.