În cursul zilei de ieri a avut loc o întâlnire importantă între toate echipele medicale care îl îngrijesc pe Mircea Lucescu, la care a participat și un medic special venit din Franța, la solicitarea familiei. Această ședință a avut loc la spital și a fost menită să analizeze cu mare atenție situația critică a marelui antrenor.

Mircea Lucescu ar putea fi operat

Potrivit surselor din cadrul spitalului, în prezent se continuă tratamentul început în ultimele zile, iar starea lui Mircea Lucescu va fi reevaluată astazi. Totodată, se ia în calcul o intervenție chirurgicală prin care i-ar fi montat un sistem de asistare mecanică cardiacă. Acest aparat are rolul de a prelua funcția inimii, pompa sânge în corp și de a menține funcțiile vitale, oferind astfel timp pentru refacerea organelor afectate.

Citește și: VIDEO Mircea Lucescu, în comă la terapie intensivă: Familia și fanii așteaptă vești despre starea sa critică

Situația este cu atât mai gravă cu cât fostul selecționer se află în continuare în terapie intensivă, este intubat și în comă indusă. Surse medicale au dezvăluit că Mircea Lucescu ar suferi de o formă de cancer de sânge, care i-ar fi afectat funcția cardiacă, complicând astfel și mai mult starea sa de sănătate.

Citește și: Mircea Lucescu, în stare gravă! Noaptea trecută fostul selectioner a fost vizitat de soția, fiul și nepotul său! Răzvan este profund îngrijorat: „Este o situație, complicată”

Familia și apropiații „Il Luce” au fost prezenți la spital, participând activ la deciziile medicale luate în aceste momente critice. Toate eforturile sunt concentrate pentru a-i oferi cele mai bune șanse de recuperare.