Scandalagii au ajuns în arest, iar bărbatul care a găsit arma a fost plasat sub control judiciar. Polițiștii suspectează că individul ar putea avea legătură cu protagoniștii scenelor violente, iar pistolul ar fi fost în posesia lui de mai multă vreme.
Misterul pistolului găsit la gunoi continuă
Camerele de supraveghere din Târgu Bujor au surprins răfuiala violentă dintre cele două clanuri. Zeci de indivizi s-au luptat cu bâte și alte arme albe. La un moment dat unul dintre scandalagii a scos un pistol și a tras mai multe focuri.
Citește și: VIDEO Un tânăr a fost găsit fără suflare pe o plajă din Mamaia. Motivul este încă necunoscut
Până să vină oamenii legii, interlopii s-au făcut nevăzuți, iar pistolul a dispărut. Arma a fost găsită tocmai la Galați, într-o pubelă de gunoi la aproape o lună de la scandal.
Bărbatul care a găsit arma a fost plasat sub control judiciar
Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a descoperit pistolul alături de câteva gloanțe. Polițiștii au mers și l-au ridicat, însă individul care a găsit arma s-a fâstâcit atunci când a fost luat la întrebări. Pentru că întreg cazul era cusut cu ață albă procurorii au decis să îl plaseze sub control judiciar.
Citește și: VIDEO Vești bune pentru români. Scade dobânda cheie pentru a doua oară în acest an.
Vestea că o armă cu gloanțe a fost ascunsă în cartier le-a dat fiori reci localnicilor. Polițiștii au suspiciuni că bărbatul ar fi ținut pistolul în casă de mai mult timp, iar ancheta continuă până vor fi lămurite toate semnele de întrebare. Între timp cei 14 scandalagii au fost trimiși în fața judecătorilor cu propuneri de arestare preventivă