Într-un demers inedit de reducere a deșeurilor voluminoase și de sprijinire a persoanelor din medii defavorizate, un magazin de mobilă din nordul Capitalei lansează, începând cu 1 februarie, o campanie prin care oricine poate returna piese de mobilier funcționale de care nu mai are nevoie.
Citește și: VIDEO Incendiu puternic la un supermarket din Reșița. Parcare subterană și un depozit au fost afectate
Procesul este simplu și accesibil. Cei interesați se pot prezenta cu mobilierul vechi, de la scaune, măsuțe de cafea, noptiere, fotolii, până la canapele, în zona special amenajată din parcarea magazinului. Acolo, un angajat evaluează obiectele pe loc, iar donatorul primește un talon cu care se poate prezenta la relații clienți pentru a-și revendica voucherul.
Această inițiativă vine ca răspuns la o problemă tot mai acută în sectorul 1 al Capitalei, unde mobilierul vechi, saltelele și alte obiecte voluminoase reprezintă aproximativ o treime din totalul deșeurilor municipale.
„Nu se gândesc în afara ușii apartamentului, nu se mai gândesc că pot afecta pe ceilalți”, explică reprezentanții proiectului.
Beneficiile pentru comunitate și mediu
Mobilierul aflat într-o stare bună este direcționat către persoane care au într-adevăr nevoie, provenind din medii defavorizate.
Obiectele sunt selectate în funcție de necesitățile identificate în diverse comunități, iar distribuția se face prin colaborări pe termen lung cu mai multe ONG-uri.Un participant la program a declarat: „E utilă, da. Am ceva vechi, îl dau la schimb, decât să-l arunc la gunoi și mai primești și un voucher. Mi se pare super ok.”
Inițiativa este un proiect pilot, iar dacă va avea succes, se va putea extinde și în alte magazine din Capitală.
Programul de colectare este disponibil de miercuri până duminică, între orele 16:00 și 20:00.Această campanie amintește de începuturile sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru sticle, care a fost inițial privit cu scepticism, dar care a devenit ulterior un succes în gestionarea deșeurilor.