Imagini teribile au fost surprinse în China după ce musonul a lovit mai multe regiuni, inclusiv capitala Beijing, provocând inundații masive și pagube imense. În doar câteva ore, a plouat cât pentru două luni, iar precipitațiile record au dus la ieșirea din matcă a multor râuri, inundând străzile și paralizând traficul.

Echipele de urgență au intervenit prompt, reușind să salveze zeci de persoane aflate în pericol. Patru oameni și-au pierdut viața, iar opt sunt dați dispăruți în urma dezastrului. Un caz grav a fost cel al unui centru de îngrijire unde 48 de seniori au rămas blocați din cauza inundațiilor. Salvatorii au folosit bărci pentru evacuarea acestora, confruntându-se cu dificultăți majore din cauza resturilor și curenților puternici. După câteva ore, toți au fost relocați în siguranță.

Citește și: VIDEO Viiturile devastatoare din Broșteni. Orașul izolat, case distruse și victime înmormântate de ape

În alte zone afectate, salvatorii au răspuns la numeroase solicitări, însă operațiunile au fost îngreunate de condițiile meteorologice severe. Traficul feroviar a fost dat peste cap, iar unele obiective turistice au fost închise temporar. De asemenea, mai multe lucrări au fost suspendate, iar două autostrăzi importante au fost închise după ce s-au acumulat 145 de litri de apă pe metrul pătrat.

Musonul a provocat căderea copacilor și a stâlpilor de înaltă tensiune, lăsând aproximativ 10.000 de gospodării fără curent electric. Trei orașe, inclusiv Beijing, au fost plasate sub alertă roșie, cel mai înalt grad de avertizare meteorologică. Televiziunea de stat a emis multiple mesaje de avertizare, îndemnând locuitorii din zonele joase să se adăpostească pe terenuri mai înalte și să evite viiturile.

Multe case au fost distruse, iar sute de mașini au fost avariate în urma inundațiilor. Meteorologii avertizează că China se află în plin sezon al inundațiilor, denumit „Fereastra critică iulie-august”, perioadă în care astfel de episoade devastatoare se pot repeta.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să coordoneze eforturile de salvare pentru a limita impactul musonului asupra populației și infrastructurii.