Meniurile din restaurante, dar și cazarea, ar putea crește cu cel puțin 6%. Pe litoral, hotelierii se tem că vor rămâne fără clienți, iar tot mai mulți antreprenori se gândesc să își mute afacerile în Bulgaria, unde taxele sunt mai mici. Pe lângă angajații greu de găsit, unii antreprenori de pe litoral fac eforturi să mențină prețurile la niveluri acceptabile.
Citește și: VIDEO Până la urmă, crește TVA-ul. Urmează un nou val de scumpiri
Este posibil ca taxa pe valoarea adăugată pentru mâncarea din restaurante să fie majorată cu 6%. Asta ar însemna că o pizza, de exemplu, s-ar scumpi de la 30 la 32 de lei. Un meniu de 60 de lei ar fi mai scump cu 3,60 lei, iar tarifele la cazare ar putea crește. Să amintim, practic, că TVA-ul a crescut deja de la 5% la 9%. Nu mai beneficiem de impozitul forfetar.