Evenimentul, pregătit timp de un an și jumătate, a fost marcat de un decor de poveste, un castel impresionant, mii de flori și un spectacol grandios de artificii, transformând ziua celor doi într-un bas modern.

Nuntă de basm în Transilvania: Denis Matroș și Alexandra Blejan au transformat un vis Disney în realitate

Cei doi miri, împreună din 2019, și-au început relația cu o poveste simplă, dar plină de semnificații, care a fost reflectată și în ceremonia lor.

La momentul anunțului, invitații au aruncat bilete de tren, iar Denis și Alexandra au prins două bilete care simbolizau începutul relației lor, din Dej în Gherla. Totul a decurs perfect, conform unui program strict, fără nici o întârziere, iar atmosfera a fost încărcată de emoție și naturalețe.

Nunta a fost animată de nume mari ale muzicii românești, precum Puia Teoroz și Adrian Minune, care au încins scena și au adus un plus de energie evenimentului.

Mireasa a schimbat șase rochii, multe dintre ele realizate manual de mama sa, iar investiția financiară a fost una considerabilă. Denis și Alexandra au recunoscut că nu au ieșit pe zero, dar consideră că banii trebuie să circule, iar această investiție a fost una pe măsură, reflectând importanța momentului.

Provocări și detalii spectaculoase

În spatele întregului eveniment a stat Geta Ungurean, wedding plannerul care a coordonat toate detaliile.

Ea a subliniat autenticitatea poveștii celor doi tineri și a menționat provocările tehnice, cum ar fi montarea unui pantof de gheață de două tone pe o suprafață special stabilizată. Emoția și naturalețea mirilor au fost elementele care au impresionat cel mai mult, iar toate dorințele lor au fost îndeplinite la scară uriașă.

După o nuntă ca în basme, Denis Matroș și Alexandra Blejan rămân cu amintiri prețioase și cu dovada că visele, oricât de mari ar fi, se pot împlini.

Evenimentul lor a captat atenția întregului internet și a demonstrat că, prin muncă și pasiune, o poveste de dragoste poate deveni realitate într-un mod spectaculos.