Aparatul a trecut printr-o zonă de turbulențe severe deasupra Atlanticului, iar incidentul a fost atât de grav încât unul dintre călători a fost aruncat în compartimentul de bagaje.
O aeronavă a aterizat de urgență, după ce 40 de persoane au fost rănite din cauza turbulențelor
Aceste scene de neimaginat într-un avion s-au petrecut în aeronava Boeing 787 aparținând companiei Air Europa, care zbura de la Madrid la Montevideo în America de Sud.
325 de pasageri au trăit momente de panică atunci când avionul a început să se zguduie puternic deasupra Atlanticului. Cei care nu aveau puse centurile de siguranță au fost aruncați în toate direcțiile lovindu-se de scaune, plafon și bagaje.
Oamenii au suferit răni la cap. Fracturi cervicale, au fost tăieturi pe față și au acuzat dureri în piept. Zborul a fost deviat spre Brazilia, unde aeronava a aterizat de urgență. 40 de călători au fost internați la spital.
Între cei răniți s-au aflat pasageri din Spania, Argentina, Uruguay, Israel, Bolivia și Germania. Imaginile postate pe paginile de socializare arată dezastrul din interior. Panouri sparte în tavan cu țevi și fire vizibile.
O anchetă a autorităților aeronautice a fost deschisă
O anchetă a autorităților aeronautice a fost deschisă, iar avionul Boeing este atent controlat. În mai un britanic a murit și alte zeci de persoane au fost rănite în timpul unui zbor operat de Singapore Airlines.
Boeingul în care se aflau a trecut printr-o serie de turbulențe puternice, iar o săptămână mai târziu o altă cursă Boeing, de data aceasta Catar Airlines a avut 12 călătorii răniți tot din cauza turbulențelor.