Turiștii au găsit pe rețelele de socializare un ghid care organiza excursii, au plătit integral vacanțele, iar cu două zile înainte de plecare s-au trezit că planurile le-au fost anulate. Cea care i-a înșelat nu ar fi la prima abatere, iar acum este vizată de o anchetă penală.

„Am depus plângere la toate instituțiile de control,” a declarat unul dintre turiști. Treizeci de români, printre care și familii cu copii, aveau de gând să petreacă Noul An într-o destinație exotică, în Zanzibar.

Pe rețelele de socializare, pe pagina „Hai cu noi!”, oferta pentru Revelion părea de necombătut: pentru două mii de euro de persoană, turiștilor li s-a promis un sejur de două săptămâni, în care erau incluse și activități. În realitate, totul a fost doar o țeapă.