Direcția Națională Anticorupție (DNA) a efectuat percheziții la Serviciul Permise şi Înmatriculări din judeţul Ilfov, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupție legate de examenele auto . 

Percheziții DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov:

Mai mulți candidați ar fi plătit mită de peste 500 de euro pentru a sări rândul la programarea examenului auto. Aceasta este considerată însă infracțiunea cea mai puțin gravă în cadrul anchetei.

Citește și: VIDEO Examenul pentru permisul auto categoria B ar putea include manevre obligatorii pe traseu

Procurorii susțin că mita a fost oferită și pentru promovarea probei practice a examenului auto, prin măsluirea traseului. Candidații ar fi fost informați în prealabil despre traseul pe care urmau să-l parcurgă și nu au fost nevoiți să execute manevrele mai dificile. În plus, în cazul în care aceștia greșeau, polițistul evaluator nu îi penaliza, facilitând astfel promovarea frauduloasă.

Mai multe persoane au fost conduse la audieri la sediul DNA, iar ancheta continuă pentru a stabili responsabilitățile și măsurile ce vor fi dispuse de procurori.