Vicepremierul Tánczos Barna a anunțat că plafonarea prețurilor la alimentele de bază ar putea fi prelungită cu încă trei luni, în contextul unei inflații ridicate, care a atins 10,7%. Măsura, menită să limiteze creșterea excesivă a prețurilor practicate de retaileri, a fost introdusă inițial în iulie 2023 pentru 90 de zile și a fost deja prelungită de mai multe ori.

Alimentele plafonate, greu de recunoscut

Deși plafonarea adaosului comercial ar trebui să protejeze consumatorii, mulți clienți din supermarketuri se arată reticenți în a cumpăra produsele cu prețuri plafonate. Aceștia consideră că un preț mai mic ar putea indica o calitate inferioară a alimentelor. De exemplu, doamna Maria și soțul ei, care au venit să cumpere produse de bază, au recunoscut că nu știu exact care alimente sunt plafonate de stat și se tem că prețul redus ar putea reflecta o calitate scăzută.

Citește și: VIDEO Plafonarea adaosului comercial la alimente, prelungită cu 3 luni: o gură de oxigen în fața scumpirilor, dar inflația amenință să atingă 20%

Citește și: VIDEO Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază, dar scumpirile continuă să afecteze consumatorii

Un alt aspect semnalat este dificultatea consumatorilor de a identifica clar produsele cu preț plafonat la raft.

Mulți nu cunosc lista exactă a alimentelor vizate și aleg produsele după preț, fără a ști dacă acestea sunt sau nu plafonate. De exemplu, laptele cu 1,5% grăsime este plafonat, însă variantele cu 3,5% grăsime sau 1,7% grăsime nu beneficiază de această măsură, deși ambalajele pot fi similare, ceea ce creează confuzie.

Vicepremierul Tansoș Barna recunoaște că intervențiile în piață nu sunt ideale într-o economie de piață, dar consideră că situația inflaționistă actuală impune astfel de măsuri. Totodată, el subliniază necesitatea unei mai bune comunicări și transparențe pentru ca oamenii să înțeleagă că produsele plafonate pot fi cumpărate fără teama unei calități inferioare. O soluție propusă este marcarea clară a produselor plafonate la raft, pentru a elimina confuzia și a încuraja consumul acestora.