Prezența premierului Ilie Bolojan la o petrecere privată, imediat după anunțarea tăierilor din aparatul de stat, a stârnit adevărate controverse în spațiul public. În timp ce în fața Guvernului aveau loc proteste față de măsurile de austeritate, premierul se afla la o petrecere organizată în Ploiești, unde a fost surprins alături de colegii liberali.
Bolojan la petrecere, după anunțul concedierilor
După o zi tensionată, marcată de proteste și adoptarea unei ordonanțe de urgență care impune reduceri în administrația centrală, premierul Ilie Bolojan a participat la o petrecere privată
Citește și: VIDEO Guvernul a adoptat ordonanțele pentru reforma administrativă și relansarea economică
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a explicat că programul premierului a fost foarte încărcat și că, deși munca la Palatul Victoria nu s-a încheiat odată cu adoptarea ordonanței, premierul a considerat că
De asemenea, s-a precizat că, conform Constituției, viața privată a unui om politic este separată de cea publică, iar participarea la o petrecere privată nu contravine normelor legale.
Ieșirea premierului a generat reacții și din partea partenerilor de coaliție. Sorin Grindea a anunțat că va consulta primarii pentru a decide dacă susțin în continuare colaborarea cu Ilie Bolojan sau optează pentru ieșirea de la guvernare, semnalând astfel tensiuni în cadrul alianței politice.