Măsura vine după ce a constatat că multe primării își consumă bugetele aproape exclusiv pe salarii, uneori fără a oferi servicii eficiente cetățenilor. Premierul a subliniat că, în unele localități, cheltuielile cu personalul depășesc capacitatea financiară, iar primăriile par să existe mai mult pentru angajați decât pentru cetățeni.
Nemulțumirile localnicilor sunt tot mai evidente.
Propunerea premierului: reducere de 40% a posturilor și concedieri masive
Inițial, s-a discutat o reducere de 25% a personalului, însă premierul a constatat că această măsură ar afecta doar posturile neocupate și nu ar avea un impact real. Astfel, a propus o reducere mult mai drastică, de minim 40%, ceea ce ar însemna concedierea a aproximativ 13.000 de angajați din primării.
Cele mai afectate județe ar urma să fie Galați, Argeș și Sălaj, în timp ce județele Bihor, Tulcea și Bacău ar avea cele mai puține concedieri. Premierul avertizează că, dacă nu se iau astfel de măsuri, cheltuielile cu personalul vor continua să crească, riscând să anuleze orice venituri suplimentare înregistrate în acest an și să aducă administrația locală într-o situație financiară dificilă anul viitor.