O tânără din Oradea a reușit să stârnească un adevărat val de emoție și amuzament pe internet după ce a filmat șapte pui de găină crescuți în balconul apartamentului său situat la etajul nou al unui bloc dintr-un complex rezidențial. Povestea a început ca un experiment personal, dar a ajuns să atragă atenția atât a internauților, cât și a autorităților locale.

Citește și: VIDEO Criză politică profundă în Franța. Al patrulea premier în doi ani demisionează după moțiunea de cenzură

Tania, angajată la o companie din Statele Unite și lucrând de acasă, a decis să cumpere un incubator și zece ouă fertilizate de la un crescător de păsări. După 21 de zile de incubare în bucătărie, șapte puișori au ieșit la lumină – patru cocoși și trei femele.

Pentru a le oferi un mediu cât mai natural, tânăra le-a amenajat un coteț improvizat pe balcon, cu isip, pietriș și chiar un petec de gazon, aducând astfel un strop de natură între betoanele orașului.

„Am improvizat din tablou chestii pe care să stea, să se cațăre. Am încercat să mă distrez cu ei. Făceam mâncăruri, salate în fiecare zi cu combinate. Deci, na, le-o plăcut”, povestește

Tania.

Viața puilor în oraș și reacția vecinilor

Micii puișori, pufoși și gălăgioși, au fost filmați în timp ce se zbenguieau pe balcon și chiar moțăiau pe canapea, spre surprinderea celor care i-au văzut. Vecinii au oscilat între amuzament și uimire, unii considerând situația comică, alții exprimând îngrijorări legate de condițiile de creștere în mediul urban.

Citește și: Ea este Maria, influenceriță ucisă chiar sub ochii mamei sale. A fost împușcată mortal de un bărbat deghizat în curier

Deși puii au petrecut aproximativ 80% din timp în casă și doar câteva ore pe zi afară, imaginile lor au devenit virale pe TikTok, atrăgând mii de vizualizări și comentarii.

Imaginile virale au atras și atenția polițiștilor locali, care au verificat situația. Deși în anumite condiții creșterea păsărilor în curte este permisă, în cazul Taniei, spațiul limitat și reglementările din complexul rezidențial au ridicat unele semne de întrebare.

Tânăra a declarat că nu mai deține puii și că i-a donat unei cunoștințe de la țară, unde pot crește în condiții mai bune. Astfel, plângerile nu au fost formulate, iar cel mai probabil Tania va primi doar un avertisment din partea autorităților.

Deși a fost o experiență plăcută, Tania nu intenționează să mai crească păsări în apartament, cel puțin pe termen scurt. „M-am gândit să fac următoarea dată prepelițe, că sunt mai mici, dar acum nu știu, nu am voie”, a spus ea.

Povestea celor șapte puișori crescuți pe balconul unui bloc din Oradea rămâne un exemplu inedit despre cum pasiunea și dorința de a aduce natura mai aproape pot genera emoții și discuții în comunitate, dar și despre importanța respectării regulilor și a bunului simț în mediul urban.