Între timp, tensiunile generate de conflictul din Orientul Mijlociu continuă să se reflecte în prețurile la pompă, iar motorina Standard a depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru.
Motorina scumpește transportul în comun
Românii resimt din plin această creștere a prețurilor pentru carburanți, iar mulți încep să caute alternative la mașina personală. În gări, discuțiile sunt dominate de scumpirile tot mai mari ale biletelor de tren, care devin o povară pentru călători.
„O să începem să mergem cu bicicletele în cel mai scurt timp”, spune un bucureștean, reflectând frustrarea generală.
Citește și: VIDEO Guvernul declară criză pe piața țițeiului și plafonează adaosul comercial la carburanți
Creșterea prețurilor la carburanți afectează nu doar transportul rutier, ci și cel feroviar. Doar 38% din traseele feroviare sunt electrificate, restul de 62% fiind operate cu locomotive diesel, ceea ce înseamnă costuri tot mai mari pentru operatori.
Citește și: VIDEO Haos în metroul din București: aglomerație și disconfort în contextul scumpirii carburantului
În prezent, o călătorie cu transportul public costă în jur de 3 lei, însă experții avertizează că, pentru a ține pasul cu prețurile la combustibil, biletele ar putea ajunge chiar și la 5 lei. Această majorare este considerată logică, însă condițiile de călătorie nu s-au îmbunătățit, ceea ce generează nemulțumiri în rândul pasagerilor.
Unii români au renunțat deja la mașină și au trecut la transportul public pentru a economisi, însă oficialii recunosc că presiunea costurilor este tot mai mare.
Creșterea bruscă a prețurilor la carburanți influențează direct costurile de operare ale transportatorilor și, implicit, inflația generală.