Aceasta este acuzată de fapte grave precum abuz în serviciu, uzurpare de calități oficiale și fraudă cu fonduri europene, prejudiciul estimat depășind 8,2 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro).
Citește și: VIDEO Descoperire șocantă în județul Arad. Doi indivizi vânau căprioare cu ATV-urile
Potrivit anchetatorilor, Florentina Ioniță ar fi semnat contracte pe fonduri europene fără organizarea licitațiilor legale, prejudiciind astfel unitatea medicală. Mai mult, ea ar fi realizat pontaje fictive, declarându-se prezentă la serviciu în timp ce se afla în vacanță în Charmel-Ceic. Aceste pontaje false ar fi fost făcute atât pentru ea, cât și pentru alte cadre medicale militare.
Anchetatorii susțin că generalul Ioniță a creat o adevărată „caracatiță” a corupției în interiorul spitalului, implicând 17 cadre medicale în total, cu scopul de a obține bani ilegal și de a fenta sistemul de concedii.
În contextul acestor acuzații, Ionuț Moșteanu a anunțat că nu îi va mai prelungi mandatul de manager al Spitalului Militar Central.
Florentina Ioniță este cunoscută și pentru relația sa apropiată cu generalul Zisu, care este și el cercetat de DNA pentru fapte de corupție, existând suspiciuni că ar fi făcut afaceri împreună.
În vârstă de 61 de ani, Florentina Ioniță este medic primar pe medicină internă și gastroenterologie, dar și conferențiar la Facultatea de Medicină Titu Maiorescu.
De-a lungul carierei, a primit mai multe distincții importante, fiind decorată de trei ori de președintele Klaus Iohannis și o dată de Traian Băsescu.Această anchetă ridică semne serioase de întrebare asupra integrității conducerii Spitalului Militar Central și asupra modului în care au fost gestionate fondurile europene destinate proiectelor medicale. Ancheta continuă, iar opinia publică așteaptă clarificări și măsuri ferme pentru a restabili încrederea în instituție.