Locuitorii din sudul Africii și din extremitatea sudică a Americii de Sud au avut parte de un eveniment astronomic spectaculos: o eclipsă inelară de soare, vizibilă și din Antarctica.
Spectacol pe cer în sudul Africii și America de Sud
Eclipsele solare apar atunci când Soarele, Luna și Pământul se aliniază perfect. În cazul eclipsei inelare, Luna blochează parțial lumina solară, iar de pe Pământ se poate observa doar un inel luminos în jurul discului lunar.
Astronomii au atras atenția asupra necesității folosirii echipamentelor speciale pentru a admira fenomenul în siguranță. Ochelarii de eclipsă sau filtrele speciale sunt recomandate pentru protecția împotriva radiațiilor ultraviolete periculoase. În schimb, ochelarii de soare obișnuiți sau binoclurile nu oferă suficientă protecție și pot pune în pericol vederea.
Citește și: VIDEO Eclipsa de soare, vizibilă și din România. Oamenii o vor putea vedea sâmbătă
Pentru pasionații de astronomie, următoarea eclipsă totală de soare va avea loc în luna august și va putea fi observată în Groenlanda, Islanda, Spania, Rusia și o parte a Portugaliei. Până atunci, amintirea „inelului de foc” rămâne un moment de neuitat pentru cei care au avut norocul să îl vadă.