Cu ele era și un copil în vârstă de 4 ani, care, din fericire, a scăpat cu răni ușoare. Accidentul a avut loc pe Drumul Național 17, în localitatea Josenii Bârgăului, din județul Bistrița-Năsăud. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care cei trei încearcă să treacă strada, dar sunt loviți din plin de o mașină care circula regulamentar pe șosea. Deși nu avea viteză foarte mare, șoferul nu a mai putut evita impactul.
Cele două femei rănite au fost duse de urgență la spital, iar, din fericire, micuțul de 4 ani a scăpat doar cu răni ușoare. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Însă bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.