O situație neobișnuită a atras atenția în comuna Săcălășeni, județul Maramureș, unde o stație de încărcare pentru mașini electrice a fost instalată în mijlocul unui câmp, fără drum de acces și într-o zonă în care astfel de vehicule sunt rare.
Stație de încărcare în mijlocul câmpului
Una dintre stații a fost amplasată în centrul localității, însă cea de-a doua se află la ieșirea din comună, într-o zonă greu accesibilă, în mijlocul câmpului.
Citește și: VIDEO Jocul în Sat din Bârsana: tradiție vie și voie bună în inima Maramureșului
Locuitorii din zonă sunt sceptici în privința utilității stației din câmp. Deși există câteva mașini electrice în comună, acestea nu sunt suficiente pentru a justifica o astfel de investiție într-o zonă fără drum de acces.
Primarul comunei oferă o altă perspectivă asupra proiectului.
Potrivit acestuia, zona respectivă este destinată dezvoltării unor fabrici, iar autoritățile sunt în discuții cu mai mulți investitori interesați. Stația de încărcare ar face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare economică și infrastructurală a comunei.