Incidentul șocant ar fi avut loc la începutul lunii septembrie, când medicul, în vârstă de 53 de ani, ar fi chemat o posibilă candidată pentru angajare la clinica sa dentară, iar ulterior, sub pretextul că o poate duce acasă, ar fi încercat să o violeze în mașină.
Citește și: Parada de 1 Decembrie se vede la Kanal D2! Ediție specială NEWSTIME, cu Radu Andrei Tudor, de la 10:00
Conform anchetei, în seara de 5 septembrie 2025, într-o zonă izolată de pe traseul Curtea de Argeș-Pitești, bărbatul ar fi agresat sexual tânăra. Aceasta a depus plângere încă din ziua atacului, însă stomatologul a fost reținut abia după aproape trei luni, după ce a fost arestat preventiv.
Acest caz vine după un șir lung de evenimente bizare și comportamente agresive ale medicului.
Specialiștii atrag atenția că astfel de comportamente pot avea implicații psihiatrice serioase.
Magistrații au decis să-l cerceteze pentru amenințare și distrugere în libertate până în prezent, însă în cazul agresiunii sexuale, judecătorii au fost mult mai fermi, dispunând arestarea preventivă.
În contextul profesiilor din domeniul sănătății, cum este și cea de medic, este obligatorie prezentarea unor documente medicale care să ateste starea psihologică și psihiatrică a persoanei.