Dependenții nu mai au limite și consumă substanțe interzise în plină zi, în văzul trecătorilor, inclusiv al copiilor. Jurnaliștii noștri au surprins mai mulți tineri care recurg la astfel de practici în zone aglomerate, la doar câțiva metri de o școală, o gară și stații de autobuz.

Citește și: VIDEO Proteste pentru independența justiției în mai multe orașe din România, după dezvăluirile Recorder

Martorii oculari povestesc că indivizii devin agresivi, atât între ei, cât și față de persoanele din jur, inclusiv bătrâni și copii. Aceștia se leagă de orice persoană le iese în cale, iar prezența lor creează o stare de teamă în rândul locuitorilor și angajaților din zonă. „Vin aici între blocuri și nu lasă copiii să se joace, se ceartă și devin agresivi”, spune un localnic.

Zona afectată este una intens circulată, cu magazine, hoteluri și o școală în imediata apropiere. Dependenții cerșesc sau caută prin tomberoane sticle pentru a face rost de bani pentru substanțe. Fenomenul este atât de răspândit încât se întinde până în intersecția de la Vlahuță, iar oamenii din cartier sunt îngroziți de situație.

Poliția a fost sesizată și a intervenit prompt, aplicând sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 8.000

de lei. Amenzile au fost date nu doar consumatorilor, ci și părinților și tinerilor implicați în activități de vagabondaj. Cu toate acestea, fenomenul drogurilor rămâne scăpat de sub control.

Situația este la fel de gravă și în alte orașe. De exemplu, în Târgoviște, un dealer în vârstă de 34 de ani a fost prins după ce a încercat să vândă droguri într-un liceu. Bărbatul a fost reținut și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.