Bărbatul de 56 de ani se ascundea într-un apartament din Mangalia. Individul ar fi fost prieten bun cu proprietarul mașinii incendiate și ar fi vrut să își recupereze o datorie mai veche.
Suspectul atacului mafiot din Brașov a fost prins în Mangalia
După un drum de aproape 6 ore, bărbatul suspectat că a incendiat mașina fostului său prieten a ajuns la sediul poliției Brașov. Imediat, după atacul în stil mafiot, individul s-a făcut nevăzut și a ajuns la Mangalia: „Investigațiile polițiștilor au dus la identificarea în scurt timp a persoanei bănuite. Aceasta s-ar fi ascuns imediat după săvârșirea infracțiunii.
Proprietarul mașinii în care a fost aruncat un Cocktail Molotov spune că problemele între el și suspect ar fi început în urmă cu 4 ani, când piromanul i-a cerut să îi construiască o casă plutitoare, pe care să o monteze în Delta Dunării.
Ce legătură avea, de fapt, bărbatul cu victima
După doi ani, bărbatul de 56 de ani i-ar fi cerut banii înapoi, dar a fost refuzat. Cei doi nu și-au mai vorbit, ba chiar suspectul a plecat la muncă în străinătate, s-a întors de curând pentru un eveniment în familie și și-ar fi adus aminte de presupusa datorie. „Sunt afectat, mi-a făcut niște daune foarte mari, nu știu, îmi va trebui ceva timp să-mi revin.”
Afectate de incendiul violent au fost alte două mașini aflate în parcare, dar și fațada unui bloc. Mașina atacată cu Cocktail Molotov nu avea asigurare casco, astfel că proprietarul nu își va putea recupera paguba. Procurorii Parchetului de pe lângă judecătoria Brașov, urmează să decidă dacă îl vor reține pe suspect.