În urma unei dispute care a degenerat rapid într-o bătaie cruntă. Scandalul a durat aproximativ 15 minute, timp în care victima a fost lovită cu brutalitate, suferind răni grave, inclusiv un maxilar rupt, pentru care medicii i-au implantat 12 șuruburi din titan.

Citește și: VIDEO Scandal în Gara de Nord. Tânără elvețiană agresată, problrmr grave de securitate

Potrivit rudelor victimei, autoritățile au intervenit cu întârziere, iar polițiștii nu au luat nicio declarație în seara incidentului, deși apelul la 112 a fost făcut imediat.

Mai mult, probele au fost ridicate abia după patru zile, iar imaginile video care surprind agresiunea nu au fost colectate de poliție, ci au fost găsite și descărcate de către familie. Aceasta a generat o stare de nemulțumire profundă în rândul celor apropiați victimei, care acuză lipsa de reacție și implicare din partea autorităților.

În timpul altercației, doi dintre prieteni au încercat să intervină pentru a calma situația, însă agresorii nu s-au oprit.

Victima a fost transportată de urgență la spital, unde a rămas internată pentru tratamente de specialitate. Legiștii i-au acordat 60 de zile de îngrijiri medicale, reflectând gravitatea atacului.

Deși familia a solicitat sprijin și protecție, tânărul agresat nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, însă, la mai bine de două săptămâni de la incident, agresorii sunt încă în libertate.

Acest caz ridică semne de întrebare privind eficiența intervenției poliției și protecția victimelor în astfel de situații, dar și despre modul în care sunt gestionate probele și investigațiile în cazurile de violență între tineri. Familia victimei continuă să ceară dreptate și măsuri ferme pentru a preveni astfel de tragedii în comunitate.