În fața zeci de martori, pe o stradă aglomerată din apropierea unei săli de jocuri de noroc. Agresorul, un bărbat de 45 de ani, a fost reținut rapid de polițiștii de la secția 16 și este cercetat pentru tentativă de omor.

Citește și: Fazele Lunii septembrie 2025. Când avem Luna Plină și Lună Nouă?

Potrivit anchetatorilor, cei doi bărbați s-ar fi cunoscut anterior și ar fi avut un conflict izbucnit în interiorul sălii de jocuri de noroc, cel mai probabil din cauza unei sume de bani. Martorii  au relatat că bătrânul ar fi folosit un spray lacrimogen împotriva agresorului, care, enervat, a reacționat violent, atacându-l cu un cuțit.

Un martor a descris scena: „Era față în față, nu știu ce i-a zis, și pur și simplu i-a tăiat gâtul.

Un individ cu tricou galben a înjunghiat și a fugit imediat.” Alte declarații au făcut referire la tensiuni legate de consumul de droguri și la presupuse legături ale agresorului cu traficul de substanțe interzise, însă aceste aspecte sunt încă în curs de verificare.

Incidentul a lăsat martorii în stare de șoc, unii dintre ei mărturisind că au avut dificultăți respiratorii din cauza spray-ului lacrimogen folosit în conflict.

„Am început să tușesc și să strănut fără oprire, tremuram de groază,” a spus unul dintre cei prezenți.

Victima a fost transportată de urgență la spital, unde se află în stare critică. Poliția a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, iar agresorul a fost dus la serviciul omoruri pentru audieri.