În localitatea Pomas, unde trăiesc aproximativ o mie de oameni, rafalele de vânt au atins viteze de până la 117 km/h, transformând străzile într-un peisaj de dezastru în doar câteva clipe.
Tornadă violentă în sudul Franței și furtuni devastatoare în Spania
Peste 40 de persoane au fost rănite, printre care și o femeie însărcinată, surprinsă de prăbușirea unui zid. În total, zeci de oameni au avut nevoie de ajutor medical, iar 120 de pompieri au fost mobilizați pentru a interveni și a răspunde apelurilor de urgență, care au înroșit liniile
Autoritățile au deschis două adăposturi temporare pentru localnicii ale căror case au fost distruse sau au devenit nesigure. Tornada a avut loc în contextul unei avertizări de cod portocaliu pentru furtuni în sudul Franței, însă intensitatea fenomenului a fost excepțională pentru această zonă.
În paralel, în Spania, regiunea Tarragona a fost afectată de o furtună puternică cu grindină și vijelii. Gheața a căzut cu o forță atât de mare încât a ucis aproximativ 100 de porumbei, găsiți fără viață împrăștiați în zona portului. Cantitatea de precipitații a fost impresionantă, aproape 90 de litri pe metru pătrat în doar trei ore, transformând străzile orașului în adevărate cascade care au măturat totul în cale.