Cei patru se aflau într-o mașină cu volan pe dreapta, pe un drum plin de curbe, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a izbit de copaci într-o pădure din apropierea orașului în care locuiau.

Citește și: VIDEO Tragedie pe Valea Oltului. Un copil de 3 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Șoferul, Costi, un tânăr care a plecat din România la doar 18 ani în căutarea unei vieți mai bune, și iubita lui urmau să se căsătorească anul viitor, de Paști, în România.

Visurile lor s-au spulberat în câteva clipe, iar acum familiile îndurerate din Buzău și încearcă să facă față durerii și dificultăților financiare.

Potrivit informațiilor primite de la poliția germană, există ipoteze conform cărora șoferul ar fi adormit la volan sau ar fi încercat să evite un animal sălbatic care i-a apărut în față, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra mașinii. În ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare, Costi și ceilalți trei pasageri și-au pierdut viața.

Familia lui Costi este devastată. „ Mi-a rupt sufletul copilul ăsta”, a mărturisit un membru al familiei, care încă încearcă să înțeleagă cum s-a întâmplat tragedia. Tânărul, care a muncit în Anglia și apoi în Germania, era un manager dedicat și avea planuri mari alături de logodnica lui.

În aceste momente dificile, rudele încearcă să strângă fonduri pentru repatrierea trupurilor celor patru tineri în România.

Familia speră ca, în ciuda durerii, să poată organiza o înmormântare demnă și să onoreze memoria celor dispăruți.