O tragedie cutremurătoare a avut loc în localitatea Adrobeta, Turnu Severin, județul Mehedinți, unde o profesoară în vârstă de 57 de ani și fiul ei de șapte ani au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Descoperirea macabră a fost făcută după ce apropiații nu au mai reușit să ia legătura cu cei doi timp de două zile, iar sora femeii a alertat autoritățile sunând la 112.
Citește și: VIDEO Revoltă la Ministerul Proiectelor Europene. Angajații contestă circulara privind codul vestimentar
Polițiștii și pompierii au intervenit la ora 10:30 în casa profesoarei, unde au găsit cele două cadavre. Ancheta este în desfășurare, iar anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, printre care și scenariul sumbru conform căruia femeia și-ar fi ucis copilul, după care și-ar fi pus capăt zilelor. Rezultatel e necropsiei vor stabili cu exactitate cauzele decesului.
Femeia, profesoară de logică la un liceu din Orșova, era cunoscută ca o persoană retrasă, cu o viață socială limitată, potrivit colegilor și vecinilor. Aceștia au remarcat o schimbare semnificativă în comportamentul ei, devenind tot mai închisă și distantă. Se pare că femeia se afla într-un conflict privind custodia copilului cu fostul soț.
Fiul său, care ar fi trebuit să înceapă clasa pregătitoare în ziua tragediei, nu a ajuns la școală, iar mama lui nu a participat la cursuri.
Anchetatorii subliniază că depresia și problemele psihice pot determina persoane să recurgă la gesturi extreme, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celor din jur. De aceea, este esențial ca persoanele aflate în dificultate să ceară ajutor.