În urma impactului, cisterna cu GPL a fost imediat cuprinsă de flăcări. Accidentul a avut loc pe DN 72, în județul Dâmbovița, în jurul orei 15:00. Cele două cisterne, dintre care una încărcată cu GPL, și un autoturism au fost implicate în accident. În urma impactului, cisterna cu GPL a fost cuprinsă de flăcări. Cei trei șoferi au reușit să se autoevacueze la timp, însă pericolul unei explozii a amenințat timp de câteva minute.
Populația a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite perimetrul de risc. La fața locului au ajuns cinci autospeciale de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD. Spre deosebire de tragedia de la Crevedia, accidentul s-a întâmplat într-o zonă de câmp, iar casele erau la o distanță considerabilă de zona impactului.
În urma accidentului, incendiul s-a manifestat la două autotrenuri, dintre care o autocisternă încărcată cu GPL și un autotren încărcat cu cereale.
Pentru siguranța dumneavoastră, respectați indicațiile autorităților. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că nu sunt persoane rănite, șoferii implicați fiind în afacerea pericolului.