A suferit răni grave la cap, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Celălalt sportiv a ajuns și el la spital, însă a fost externat. Accidentul a avut loc seara trecută, pe pârtia olimpică din Borșa, cu doar câteva minute înainte ca programul deschis să se încheie. Doi sportivi, unul în vârstă de 23 de ani, celălalt de 33 de ani, schiau la o altitudine de aproape 1.600 de metri. Bărbatul mai în vârstă ar fi pornit cu viteză din vârful pârtiei și s-a intersectat cu celălalt tânăr. Nu a reușit să-l mai evite și l-a izbit din plin.
Un jandarm i-a văzut și a intervenit.
Unul dintre motivele accidentului a fost viteza, spun martorii. Cu toate că era echipat, impactul a fost atât de puternic, încât tânărului de 23 de ani i-a sărit casca din cap. Condițiile meteo erau normale.
Bărbatul de 33 de ani a avut și el nevoie de îngrijiri medicale. A fost transportat la spitalul din Borșa, apoi a fost transferat la Baia Mare.
Tragedia este acum anchetată de oamenii legii și a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.