Dascălul s-ar fi enervat, după ce băiatul a împăturit greșit foaia folosită la susținerea unui test și l-ar fi tras de păr. Părinții copilului spun că superiorii învățătoare ar fi încercat să mușamalizeze cazul și au depus plângere la poliție.
Un elev din Prahova a fost agresat de învățătoare pentru o foaie îndoită
„A lăsat lucrările pe bancălui și cu amândouă mâine s-a fript în capului și l-atras de păr de l-a ridicat în sus de pe scaun.”
Mama băiatului agresat a aflat despre incident când a mers să îl ia pe cel mic de la școală. Femeia s-a dus imediat să ceară socoteală dascălului. Revoltați de atitudine învățătoareipărinții elevului agresat au făcut plângeri la direcțiune la Protecția Copilului, dar și la poliție. În baza sesizării polițiști au efectuat verificări. În cauză polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Colegii din cadrul didactic dau vina pe băiat
Camerele de supraveghere din clasă nu au funcționat în ziua în care s-a petrecut incidentul, iar acesta este unul dintre motivele pentru care părinții se tem că acest caz va fi mușamalizat. Șefii, dar și colegii cadrului didactic îi iau apărarea, ba chiar dau vina pe elev pentru incidentul revoltător. „ Se putea aplana pentru că nu l-abătut efectiv, l- ciufulit un pic ca să punem într-un termen mai ok”
Învățătoare a fost suspendată de la clasă, dar nu și din învățământ. Abia după ce comisia de disciplină a școlii va finaliza ancheta, superiori ei ar putea lua măsuri. Între timp băiatul agresat s-a întors la clasă, dar e nevoit să facă ședințe de consiliere cum psiholog.