Teodora Marcu a fost condusă pe ultimul drum în satul natal. Soțul și părinții au vegheat-o cu inima sfâșiată, în timp ce prietenii și apropiați au spus adio unei vieți frânte prea devreme. O tăcere apăsătoare, lacrimi și suferință fără margini. Joi, 5 iunie, Teodora a ieșit pentru ultima dată din casa unde s-a născut și a crescut.

Citește și: VIDEO Călăul Teodorei Marcu a fost incinerat! Trupul neînsuflețit al criminalului a fost ridicat de familie de la morgă

Curtea familiei din Deleni a devenit încă de la primele ore ale zilei neîncăpătoare. Un sat întreg alături de rude și prieteni s-au strâns pentru a-și lua adio de la tânăra de doar 23 de ani omorâtă cu sânge rece. Adunați de aceeași suferință, puțini sunt însă cei care înțeleg cum a fost posibilă o astfel de nedreptate. 

„O durere de nedescris. Nu avem cuvinte”, „Când am auzit, putea să-mi fie nepoata mea”,

au spus vecinii. 

Îngenuncheați de această tragedie, părinții Teodorei abia au făcut față ultimelor pregătiri de înmormântare. Mașina mortuară s-a oprit în fața casei, iar cortegiul a plecat spre cimitirul din sat. Devastat de durere, Alex, soțul Teodorei, a reușit să își păstreze demnitatea și chiar să fie sprijin pentru socrul său secat de lacrimi. Tatăl Teodorei nu și-a luat ochii de la sicriul deschis, a privit cerul și a rămas tăcut pe durata întregii ceremonii de înmormântare.

Mama tinerei a fost ținută pe braț de apropiați și a părut că abia mai poate duce pe picioare durerea cruntă. Aceasta era plecată la muncă în străinătate când Robert Lupu avea să ia tot ce avea ea mai scump. La întoarcerea acasă și-a văzut fiica direct în sicriu.

Vecinul lui Robert Lupu, mărturisiri cutremurătoare la înmormântarea Teodorei 

Printre cei veniți să-și ia adio astăzi de la Teodora s-a numărat și un vecin de-ai călăului. Acesta l-a întâlnit pe Robert Lupu cu doar câteva ore înainte de a o omorî pe fosta concubină, în plină stradă, în Complexul Rezidențial Cosmopolis, era mai prietenos și jovial ca niciodată.

„Pe mine m-a salutat ca niciodată. Părea foarte calm. Niciodată nu m-a salutat, să mă întrebe ce mai fac.

Nu mă așteptam la un asemenea final, în seara aceea am aflat, pe la ora 22:00. Nu mă așteptam”, spune vecinul. 

Un final la care nimeni nu se aștepta. O poveste de iubire sfârșită în cel mai crunt mod posibil, părinți rămași fără fiică și o fiică rămasă la doar trei ani fără mamă. Povestea Teodorei rămâne însă vie, un semnal de alarmă pentru victimele abuzurilor, dar și un apel la conștientizare empatie și acțiune.