O tragedie cutremurătoare a zguduit comunitatea din Timișoara după ce Victor, un copil de doar un an și opt luni a murit înecat într-un iaz artificial, în incinta unei grădinițe private. Directoarea unității, care este și educatoare, a fost reținută de procurori sub acuzația de ucidere din culpă, iar judecătorii urmează să decidă dacă vor emite un mandat de arestare.
Citește și: Un copil a murit înecat la o creșă din Timișoara. Directoarea a fost reținută pentru 24 de ore
În momentul incidentului, în grădiniță se aflau 11 copii, împărțiți în două grupe. Directoarea și o altă educatoare supravegheau copiii, iar în timp ce o grupă era înăuntru pentru masă, cealaltă se afla în grădina unui restaurant din apropiere, folosită de grădiniță când nu erau clienți. Victor, băiețelul de un an și opt luni, se juca alături de colegii săi în această grădină, unde s-a înecat în iazul artificial.

Surse din anchetă au precizat că, în aceeași zi, au fost pierduți doi copii, printre care și o fetiță. Ea a fost găsită plângând, însă pentru băiat nu s-a mai putut face nimic.
Ancheta procurorilor se concentrează pe directoarea grădiniței, care a stat ore bune în fața anchetatorilor și a manifestat regret pentru cele întâmplate, fără a-și asuma însă responsabilitatea.
În presă au apărut informații contradictorii privind activitatea acesteia în momentul tragediei, unele susținând că ar fi fost plecată la o cafea, ceea ce a fost infirmat ulterior. De fapt, directoarea se afla cu o grupă de copii înăuntru, în timp ce cealaltă grupă era supravegheată de o altă educatoare.Părinții lui Victor au pierdut copilul pe care și l-au dorit atât de mult
Părinții sunt în stare de șoc, mai ales că Victor fusese născut după mai multe sarcini pierdute, iar mama sa încerca să se întoarcă la muncă, găsind cu greu această unitate privată.
Unitatea privată nu face parte din rețeaua oficială a unităților de învățământ și nu este monitorizată de Inspectoratul Școlar. Aceasta funcționează probabil ca un SRL, asociație sau fundație, iar pe rețelele de socializare se promovează ca un loc sigur și distractiv pentru copii.
Inspectoratul Școlar a subliniat că nu monitorizează activitatea acestei grădinițe și a atras atenția părinților să fie foarte atenți atunci când aleg o creșă sau o grădiniță pentru copiii lor.
În prezent, cercetările sunt în curs într-un dosar de ucidere din culpă. O altă educatoare a fost audiată, însă nu i-au fost impuse măsuri preventive și a plecat acasă.