Fenomenele extreme sunt rezultatul unui „cocktail molotov” de condiții climatice, potrivit meteorologilor, care alimentează focarele de incendii pe întreg continentul. Incendiile din apropierea Madridului au făcut o nouă victimă: un bărbat român în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a suferit arsuri pe 98% din suprafața corpului în timp ce încerca să salveze caii din ferma unde lucra.

Citește și: VIDEO Blocaj la nivelul Executivului: PSD impune condiții ferme pentru continuarea parteneriatului în coaliție

Transportat de urgență cu elicopterul la spital, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. În același incendiu, o altă persoană a fost rănită, iar mii de locuitori au fost evacuați de urgență.

Focul s-a extins rapid, acoperind șase kilometri în doar jumătate de oră, în ciuda intervenției a 12 autospeciale de pompieri și trei elicoptere. Imagini surprinse cu o dronă au arătat amploarea dezastrului.

Vecina Spaniei, Portugalia, se confruntă cu trei incendii majore, cel mai grav fiind cel din Trancoso, în centrul țării. Peste 650 de pompieri sunt mobilizați pentru a controla focul, care a rănit ușor șase persoane, inclusiv trei pompieri. După ce temperaturile au atins 43 de grade Celsius în weekend, autoritățile au menținut alerta de risc extrem de incendii până miercuri.

În Franța, cel mai mare incendiu din ultimele decenii a fost ținut sub control, însă o persoană a murit, iar 20 de pompieri și 5 civili au fost răniți.

Temperaturile au atins 40 de grade în unele regiuni, iar valul de căldură se extinde spre Germania și vestul Poloniei, unde este așteptat să ajungă în zilele următoare.

În Balcanii de Vest, alerta roșie de caniculă este activă în mai multe regiuni. Pompierii croați au luptat cu un incendiu de vegetație la est de Split, unde mai mulți turiști au fost evacuați. Incendii similare au forțat evacuări și în Albania și Muntenegru, conform relatărilor din presa locală.

Valurile de căldură extreme și incendiile de vegetație care afectează Europa sunt un semnal de alarmă privind schimbările climatice și impactul lor devastator asupra vieților oamenilor și mediului. Autoritățile continuă să mobilizeze resurse pentru a limita pagubele, însă situația rămâne critică în mai multe zone.