Acesta l-a lăsat singur în mașină, în condiții de căldură extremă, pentru mai multe ore, timp în care a mers să se tundă și să consume alcool. Captiv în autoturism, copilul nu a supraviețuit și și-a pierdut viața în chinuri.
Scott Gardner, un bărbat din Florida, și-a lăsat fiul de un an și jumătate singur pe bancheta din spate a unui camion, timp de aproximativ trei ore. Potrivit anchetei realizate de Biroul Șerifului din comitatul Volusia, în colaborare cu Departamentul de Poliție din Ormond Beach, singura sursă de ventilație era un mic ventilator portabil cu baterii, îndreptat spre copil. Cum aerul condiționat era nefuncțional, băiețelul nu a rezistat temperaturilor ridicate și a murit din cauza căldurii extreme.
Tragedia a avut loc pe 6 iunie 2025, în jurul orei 11:30, la Ormond Beach, Florida. În acea zi, Scott Gardner și-a lăsat copilul de un an și jumătate singur pe bancheta din spate a unui camion încins de soarele puternic. După ce a parcat, bărbatul a intrat în frizeria „Classic Cuts” pentru a se tunde, apoi, fără să verifice starea micuțului, s-a dus direct într-un local din apropiere, „Hanky Panky’s Lounge”, conform publicației Mirror.
Ce au surprins imaginile de pe camerele de supraveghere
Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și mărturiilor martorilor, Scott Gardner a consumat băuturi alcoolice timp de aproape două ore, între orele 12:00 și 14:00. La un moment dat, a ieșit din bar pentru scurt timp, în urma unui incident care a implicat autoturismul unei barmanițe. Deși a inspectat daunele mașinii, nu a verificat nici atunci starea fiului său.
Copilul a fost lăsat în continuare în camionul încins, în timp ce tatăl s-a întors în pub.Bărbatul a continuat să consume bere până în jurul orei 14:40, apoi s-a îndreptat spre camion.
„Fiul meu nu mai respiră. Are un an și jumătate. Oh, Doamne. Tocmai avea ochii deschiși”, se arată în înregistrarea apelului de la 911.
Un echipaj medical a ajuns de urgență la locuința lui Scott Gardner, însă, din păcate, eforturile paramedicilor au fost în zadar. Sebastian era deja decedat, iar șeriful Mike Chitwood a declarat că băiețelul murise cu câteva ore înainte. Totuși, copilul a fost transportat la spital, unde medicii au constatat că avea o temperatură corporală de peste 40 de grade Celsius, semn clar al expunerii prelungite la căldură extremă.
Pe 19 iunie, tatăl lui Sebastian a fost arestat și acuzat de omor prin imprudență agravată asupra unui minor, precum și de neglijență care a dus la vătămarea corporală gravă a unui copil. La începutul anchetei, Scott Gardner a furnizat autorităților declarații contradictorii și neadevărate. Mai grav, în aceeași zi în care fiul său a murit, bărbatul s-a întors în barul unde petrecuse ore în șir, de data aceasta însoțit de mama sa, și a rămas acolo până târziu.
Martorii le-au declarat polițiștilor că Scott Gardner și mama lui nu păreau deloc tulburați de tragedia petrecută în acea zi. Cu toate acestea, anchetatorii iau în considerare posibilitatea ca bunica micuțului să nu fi fost informată încă despre moartea nepotului ei. În cele din urmă, după ce a oferit mai multe declarații false în legătură cu evenimentele din ziua respectivă, tatăl copilului a recunoscut ceea ce făcuse.